Fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, membru al Consiliului de Administrație al Instituției Europene responsabilă pentru Inovare și Tehnologie (IET), a avertizat, marți, 18 octombrie, că investițiile în dezvoltarea rețelei de gaze rurale ar fi o greșeală strategică majoră pentru România.

Fostul ministru a subliniat că decizia ar agrava dependența de importuri, iar oamenii nu au bani să își permită să schimbe toate utilajele din casă.

„Suntem prea săraci pentru a face două tranziții energetice, pentru a ne permite două tranziții energetice. Cea mai mare greșeală pe care o putem face acum este să investim sute de milioane de euro într-o tranziție rurală care va genera o altă tranziție în câțiva ani. Este îndoielnic, gazul este un combustibil poluant.Pentru noi a investi acum sute de milioane în rețele de gaze în loc să investim în rețelele de electricitate este, din punctul meu de vedere, cea mai mare greșeală strategică sau una dintre cele mai mari greșeli strategice pe care le poate face România, mai ales în acest moment. , în contextul Rusiei și când regiunea noastră este foarte dependentă de gazele naturale”, a declarat Răzvan Nicolescu, în cadrul unei dezbateri organizate de Expert Forum și Greenpeace.

El a precizat că țevile sunt importate în mare parte din Rusia, unele sunt din Turcia, iar sudorii sunt în majoritate din Vietnam.

„Deci nu există efect economic, nu este că faci investiții și generezi un profit, taxe sau un impact asupra bugetului. Mai mult, investițiile nu se termină la ușa omului. Oamenii trebuie să schimbe aragazul, sistemul de incalzirea, ibricul, iar aceste investitii trebuie preluate de localitatile respective, care nu au acesti bani.De aceea spun ca nu suntem atat de bogati la tara sa facem doua tranzitii.Incurajarea consumului de gaze in sectorul rezidențial în centrale individuale este o mare, mare greșeală strategică pe care o putem face”, a subliniat Nicolescu.

Pe de altă parte, starea rețelelor electrice din România este foarte proastă, ceea ce generează blocaje în dezvoltarea sectorului energiei regenerabile.

Articolul precedentUngaria inaugurează cel mai mare terminal feroviar intermodal din Europa, la granița cu Ucraina VIDEO
Articolul următorDeși este al treilea producător de petrol din UE, România nu are rezerve garantate de urgență