Sute de elevi din București, Ilfov și Alexandria participă la o zi de educație rutieră organizată la Smart Urban Mobility. Evenimentul este realizat de Antena 3 CNN și Salonul Auto București & Accesorii, în colaborare cu SABIF, Ministerul Afacerilor Interne și Academia Titi Aur.

Programul le oferă copiilor informații despre comportamentul responsabil în trafic, protecția necesară pentru deplasarea pe două roți și reacția corectă în situații de urgență. Instruirea este susținută de Adrian Terentiac, asistent la Ambulanța București-Ilfov, și de Ioana, voluntar în cadrul serviciului de ambulanță.

Participanții sunt învățați să acorde primul ajutor chiar și fără pregătire medicală. Potrivit organizatorilor, intervenția poate fi realizată cu echipamente minime și poate contribui la protejarea vieții până la sosirea specialiștilor.

„Prima oară, un copil ar trebui să se gândească la siguranța sa și imediat după aceea la siguranța celor din jur. Să poarte echipament de protecție, cască, cotiere, genunchiere, deoarece lucrurile pot degenera foarte rapid. În câteva secunde poți să ajungi de la o plimbare absolut minunată la un incident medical major. Și nimeni nu vrea acest lucru. Mai ales noi, care, din păcate, trebuie să mergem să ajutăm. Nu că nu vrem, ci pentru că am vrea ca ei să poată avea o viață sănătoasă, normală, fără traume medicale”, a explicat Andrei Terentiac.

Demonstrații despre riscurile din trafic

Componenta practică este pregătită de Academia Titi Aur și include exerciții dedicate conducerii responsabile. Copiii vor putea utiliza vehicule speciale și vor asista la demonstrații menite să explice efectele unui accident rutier.

Unul dintre dispozitive simulează răsturnarea unui autoturism, astfel încât participanții să înțeleagă mai concret consecințele pierderii controlului. Organizatorii urmăresc să evidențieze cât de rapid poate deveni periculoasă o situație obișnuită și rolul echipamentului de protecție în reducerea riscurilor.

„Astăzi o să vorbim și despre ce înseamnă primul ajutor, cum îl poate acorda absolut oricine, fără niciun fel de pregătire medicală și cu un minim de echipamente, adică ceea ce poate să facă absolut orice persoană, indiferent de vârstă, pentru a proteja viața sa și, mai ales, pe a celor din jur”, a declarat Andrei Terentiac.

Articolul precedentDNA Iași extinde audierile în dosarul Vanbet: Rareș Bogdan, chemat ca martor
Articolul următorSalariul minim rămâne fără decizie: Guvernul reia discuțiile după întâlnirea din 29 octombrie