România va trebui să aplice noile reglementări europene privind permisul de conducere începând din noiembrie 2029, după transpunerea lor în legislația națională. Schimbările vizează vârsta minimă pentru obținerea permisului, formatul acestuia și recunoașterea suspendărilor la nivel european.
Printre cele mai importante noutăți se numără posibilitatea tinerilor de 17 ani de a obține permisul de conducere, cu condiția de a circula însoțiți de un adult. Examenul auto va pune un accent mai mare pe identificarea și gestionarea riscurilor din trafic, față de formatul actual.
Două schimbări cu impact direct asupra șoferilor sunt recunoașterea suspendării permisului în toate statele membre ale Uniunii Europene și introducerea permisului digital, care va putea fi stocat pe telefon sau pe alte dispozitive electronice, fără a mai fi necesară varianta fizică.
Cătălin Codescu, președintele Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație, consideră că măsurile sunt, în ansamblu, benefice. El subliniază că vârstele de 17 și 18 ani se află în aceeași etapă de dezvoltare umană, astfel că scăderea vârstei minime nu reprezintă un risc suplimentar în sine. Elementul pozitiv constă tocmai în regulile suplimentare impuse noilor posesori de permis.
„În primele momente după ce obțin permisul, tinerii își formează și o percepție despre trafic. Dacă atunci trebuie să circule mai atent, însoțiți de un adult cu experiență care îi poate îndruma, aceste lucruri sunt mult mai importante decât faptul că vorbim de 17 ani în loc de 18”, a explicat Codescu. El a adăugat că reglementările vin de la Comisia Europeană, instituție care ia decizii pe baza unor studii și evaluări riguroase.
Rămâne de văzut în ce formă vor fi transpuse aceste reguli în legislația românească și dacă autoritățile vor respecta termenul stabilit. Legislația națională va trebui actualizată cu cel puțin un an înainte de data aplicării, adică până în noiembrie 2028.



