Timp de mai bine de un deceniu, în anii care au urmat crizei financiare globale, Banca Centrală Europeană a pompat ieftin trilioane de euro în sistemul financiar.
Dar acum aceste politici se întorc asupra BCE și, foarte serios, asupra contribuabililor din zona euro.
Băncile comerciale sunt acum capabile să realizeze profituri excepționale, în detrimentul băncilor centrale europene, care nu mai pot sprijini financiar guvernele.
„O problemă politică”
După ce au crescut extrem de agresiv ratele dobânzilor pentru a combate inflația necontrolată, băncile centrale din întreaga lume trebuie acum să facă plăți mari de dobânzi către băncile comerciale pentru depozitele pe care creditorii le-au creat prin achiziții masive de obligațiuni și împrumuturi cu costuri reduse.
Această stare de lucruri poate provoca o nemulțumire severă într-un moment în care milioane de cetățeni se luptă cu o criză a costului vieții.
În Europa, băncile centrale naționale vor avea bani puțini sau deloc de oferit drept sprijin financiar guvernelor, iar unele bănci centrale din zona euro ar putea chiar să aibă nevoie de ajutor de la contribuabili.
„Banca centrală continuă să trimită bani băncilor în timp ce noi trebuie să ne reducem cheltuielile”, a declarat Lex Hoogduin, profesor de economie la Universitatea din Groningen și fost membru al consiliului de administrație al băncii centrale olandeze, potrivit Reuters.
„Deci este înainte de toate o problemă politică”, acuză profesorul de economie.
40 de miliarde de pierderi pentru băncile centrale