România scapă, cel puțin deocamdată, de retrogradarea la categoria junk. Potrivit surselor Digi24.ro, agenția Fitch Ratings a decis să păstreze ratingul de țară la „BBB-„, ultimul calificativ din zona recomandată investițiilor, urmând ca anunțul oficial să fie făcut până la finalul zilei.
Decizia vine într-un moment delicat pentru România, care se confruntă cu o criză politică prelungită ce a alimentat îngrijorările investitorilor. Menținerea calificativului „BBB-” înseamnă că țara rămâne în categoria statelor considerate capabile să-și onoreze datoriile, evitând astfel consecințele unei retrogradări care ar fi descurajat marii investitori instituționali.
Cu câteva ore înainte de anunțul agenției, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat că România vine cu argumente concrete în fața evaluatorilor. „Deficitul s-a redus semnificativ în primul semestru, veniturile au crescut, cheltuielile au fost ținute sub control, iar investițiile și fondurile europene continuă să susțină economia”, a declarat Nazare, adăugând că formațiunile politice au tratat cu responsabilitate adoptarea reformelor din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Fitch Ratings, fondată în 1914, este una dintre cele trei mari agenții internaționale de rating, alături de Standard & Poor’s și Moody’s. Scala sa de evaluare pornește de la AAA, cel mai sigur calificativ, și coboară până la D, care marchează incapacitatea de plată. Ratingurile între AAA și BBB- sunt considerate investment grade, în timp ce orice calificativ sub acest prag intră în zona speculativă, denumită popular „junk”.
Pe lângă calificativul propriu-zis, Fitch acordă și o perspectivă — pozitivă, stabilă sau negativă — care indică direcția probabilă a ratingului în următoarele 12 până la 24 de luni, fără a garanta însă o modificare. Deciziile agenției sunt urmărite cu atenție de piețele financiare, deoarece influențează direct costurile la care statele se pot împrumuta.
Un rating mai ridicat reduce costurile de finanțare și sporește încrederea investitorilor, în timp ce o retrogradare poate genera creșterea dobânzilor și scăderea interesului pentru obligațiunile unui stat. Pentru România, păstrarea calificativului actual reprezintă și o confirmare a credibilității politicilor economice și fiscale în fața piețelor internaționale.



